Plapuma care sufoca

Perseverenta de 33 de ani avea un aspect de femeie obosita si tracasata. Era licentiata, lucra la o institutie. Acuza atacuri de panica. Era casatorita de patru ani si avea o fetita.

Avusese un avort inainte de a naste fetita. Sarcina ii crease numeroase probleme, fiind nevoita sa stea in spital cam trei luni. La doi ani de la nasterea copilului incepuse sa aiba atacuri de panica, sa-i fie frica sa mearga cu mijloacele de transport in comun. Ii era o teama puternica de a nu lesina pe de o parte si, pe de alta, dorea sa experimenteze situatii limita.

In copilarie fusese o fire mai matura, mai responsabila decat sora sa, mai mica cu trei ani. "Eram destul de vesela, dar nu ca sora mea, eram si trista, inchisa, timida si ascultatoare, cuminte - de frica mai mult. Nu prea imi faceam prieteni. Imi era frica de tata, de educatoare si de profesori. Chiar daca stiam lectia, mi-era frica sa raspund. Mi-era frica de golani, de lumea straina." Pe fondul unui caracter melancolic si anxios, avusese parte si de un tata care i se parea foarte autoritar si acum. Amintirile de copil ilustrau foarte bine starile de panica pe care le transferase in prezent.

Amintire de la 8-9 ani: "Am iesit din curte. Prima data a iesit sora mea. A venit un tip cu o bicicleta in viteza si a lovit-o cu capul de coltul gardului. Apoi nu mai tin minte.

Mi-era frica. Credeam ca i s-a intamplat ceva rau. Ma simteam responsabila pentru ea. Apoi mi-aduc aminte ca sora era in strada, bandajata la cap. Apoi eu eram in curte singura. Sora mea era la spital.

Cand a intrat tata pe poarta, mi s-au inmuiat picioarele. Mi-era frica de ce o sa-mi zica acum, cand a aflat ca ea e la spital si are capul spart. El ma vede si ma intreaba ce s-a intamplat. Eu ii spun ca sora e la spital cu vecina. De abia puteam vorbi, inghiteam in sec, nici saliva nu mai aveam. Tata era uimit, nu-i venea sa creada, a ramas pe ganduri cateva secunde, blocat. Nu parea a fi suparat pe mine, dar mie tot imi era frica de el. Tot credeam ca o sa-mi faca ceva. Nu stiam ce sa cred, simteam incertitudine, eram confuza.

Vecina si tata discutau despre cele intamplate. Culmea e ca, inainte cu o saptamana, tata ne tot avertiza sa nu iesim prea mult in strada… Dar nu m-a batut."

Terapeut: Cred ca ti-a fost foarte greu…

Perseverenta: Da, mi-era tare frica de el. De altfel, am foarte multe amintiri despre el cand ne certa. Eram odata in bucataria de vara, eu, tata si sora mea. Tata ne certa, ne tot tinea predici. Era foarte suparat, imi spunea mie: "ti-am spus sa ai grija de ea, tu esti mai mare". Alta data eram la masa si mancam, dar nu prea ne ardea de mancat. Tata ne obliga.

- Observ ca iti aduci aminte numai lucruri neplacute in legatura cu tatal tau. Ceva placut?

Nu prea. Prima data cand am lesinat pe la sapte ani eram in tramvai cu tata.

- Deci tot cu tata si in tramvai… Acum, din cate stiu, ai o teama de a merge in mijloacele de transport? Oare ce legatura o fi intre experienta din trecut si problemele de acum? Ce senzatie ai acum cand esti in autobuz?

De caldura si lipsa de aer.

- Care crezi ca e motivul pentru care ti se intampla la fel ca la sapte ani?

Poate ca-mi fac rau singura…?

…

Mi-amintesc ca tata ne batea, uneori cu cureaua, nu ne permitea sa plangem (lacrimeaza). Spunea: "O sa te bat pana lesini".

- Asa spunea? Foarte relevant pentru ce ti se intampla acum…

Si mi-amintesc (spuse ea repede, constientizand) ca atunci cand eram mica, imi puneam plapuma peste cap, in asa fel incat sa nu mai am aer, pentru a muri.

- Si, evident, nu mai aveai aer si te sufocai… (da din cap)

- Din ce motiv faceai asta?

Psihoterapeut Cristiana Alexandra Levitchi