Psihoterapie - Principii psihoterapeutice
"Uneori cel mai bun lucru pe care il poti face pentru ceilalti, este sa te ingrijesti pe tine insuti." G.B.Shaw
"Nici o pasăre nu are zbor prea înalt, dacă nu zboară cu aripi proprii." William Blake
Inainte de a avea rol de parinte sintem Oameni, cu Nevoi implinite sau mai putin implinite. Multi dintre noi uita ca avem un copil interior care are nevoie de “hrana” si daca nu il hranim pe el, nu putem avea o relatie buna nici cu altii. Cu alte cuvinte daca noi insine sintem cu “rezervoarele de energie goale” nu avem cum sa oferim altuia energie. De aceea este necesar ca inainte de a ne ingriji de “altii” este necesar sa ne ingrijim pe noi, sa ne dezvoltam interior, sa ne “vindecam” ranile trecutului. Daca noi insine avem o insatisfactie la service, acest aspect se transmite inconstient in cuplu si familie, copilului. El simte daca mama (femeia) sau tata (barbatul) este implinit la locul de munca.
Pe de alta parte, inainte de a fi parinti, facem parte dintr-un Cuplu. Daca relatia cu partenerul nostru nu este buna pe ansamblu, acest aspect se transmite inconstient copilului. Copilul de multe ori reprezinta "simptomul familiei", adica el alege inconstient sa atraga atentia spre el pentru a "rezolva" problema familie sau cuplului conjugal. Familia este un "sistem" si deci daca un membru are o problema, aceasta se rasfringe in intreaga familie. Un copil fericit este acela care are doi parinti fericiti mai intii ca oameni si apoi in cuplu.
Inainte de a face terapie de cuplu sau familie, este de foarte multe ori necesar si vital a se face terapie individuala. O familie fericita este aceea in care fiecare membru este fericit cu Sine mai intii si apoi cu restul. Un copil fericit are parinti fericiti individual si in cuplu. Fiecare dintre noi avem un trecut pe care il proiectam in relatiile de familie si cuplu, ca atare cea mai buna metoda de a nu “contamina” relatia de cuplu si familie cu “reziduri” din trecut este sa avem curajul de a face terapie individuala.
Sint sunata de foarte multe persoane care cer ca eu sa incep terapia cu un membru al familiei lor spunindu-mi ca acea ruda a lor de gradul 1, 2 sau 3 este in impas si ca are nevoie de ajutor. Asta inseamna pe de o parte ca persoana care ma suna isi asuma rolul de “a salva” ruda respectiva si pe de alta parte persoana care ma suna “crede” ca cealalta are nevoie de ajutor, insa de multe ori nu o lasa pe acea persoana sa isi assume raspunderea de a lua legatura cu terapeutul. Sint persoane care imi cer expres sa schim modul de vedea lucrurile al partenerului/partenerei sau copilului. De multe ori un parinte sau un sot/o sotie se adreseaza terapeutului si spune "copilul sau partenerul are nevoie de terapie si trebuie sa vina la terapie", considerind ca e indreptatit sa isi trimita partenerul sau copilul la terapie, insa, nu se face terapie daca persoana nu doreste, indiferent de cit de mult doreste alta persoana (sot, sotie, familie) sa se schimbe....Persoana se schimba daca vrea ea, nu daca vrea altul.
Realitatea este ca nu putem schimba pe nimeni altcineva decit pe noi insine si perceptiile noastre asupra situatiei. Daca partenerul/partenera vrea sa se schimbe, se va schimba de multe ori influentata pozitiv de schimbarea comportamentului partenerului/partenerei. Se intimpla de foarte multe ori cind vine o persoana in terapie individuala sa se imbunatateasca “ca prin minune” si relatia de acasa (de cuplu si familie), deoarece persoana insasi isi schimba comportamentul si genereaza schimbarea celor din familie prin schimbarea proprie.
Cind e vorba de un tinar care sta inca la parinti si nu are venituri nu se face terapie cu tinarul ci este de preferat cu intreaga familie. Daca se face terapie cu tinarul, acela are nevoie sa aiba banii lui proprii pentru terapie, ca sa fie responsabil. Daca parintii ii dau banii este ca si cum il trimit “sa se schimbe sis a fie ascultator cu ei , sa le indeplinesca lor nevoile”. Terapia copilului inseamna de fapt de cele mai multe ori terapia familiei, consilierea parintilor. Cind e vorba de o persoana peste 18-19 ani este necesar ca tinarul sa se decida, e singurul responsabil pentru viata lui. Daca parintele considera ca adolescentul trebuie sa urmeze o terapie - aceasta este nevoia parintelui si e necesar s-o acceptate, nu e poate si nevoia copilului. Este necesar sa ii respectate decizia de a nu merge la terapie daca nu vrea. De altfel, este important ca tinarul/tinara sa sune terapeutul. Pina in 18 ani parintele e responsabil de copil, de aceea terapia se face impreuna, mai ales cu parintii. Referitor la studii: tinarul adolescent alege daca sa faca facultate sau nu (facultatea este fa-cultativa) si isi alege singur facultatea. Este necesar ca parintii sa nu-l preseze sa aleaga ce vor ei. Acest lucru inseamna egoism. Daca un parinte nu s-a realizat profesional e problema lui personala (care poate fi lucrata la psihoterapie), nu a copilului. Asadar visele dvs nu trebuie sa fie si ale copiilor dvs.
Increderea in sine a unui copil e dependenta de cita incurajare primeste si acest lucru nu inseamna rasfat, ci practic cita incredere au parintii in ei insisi si in copil. Daca il presati, daca il certati, il pisalogiti, nu o sa faca nimic, ci dimpotriva. Daca nu este Responsabil asta inseamna ca altcineva se ingrijeste de ceea ce ar trebui sa faca el. Un copil devine Adult dpdv social si psihologic, daca este indeajuns de incurajat (adica nu criticat si presat) de catre adultii importanti din viata lui si daca nu e rasfatat (rasfat inseamna ca adultul sa faca ceea ce trebuie sa faca de fapt copilul). Daca va purtati cu tinarul ca si cind ar avea 2 ani asa se va comporta.
Un adolescent nu devine adult atita timp cit parintii - (de obicei prea supra-protectivi) nu il "lasa" sa se maturizeze, controlindu-i intreaga viata, dindu-i sfaturi mereu (fara sa intrebe daca tinarul mai are sau nu nevoie). Parintele caruia ii pleaca copilul din “cuib” - sufera o Pierdere....(parintii realizeaza ca imbatrinesc si ii cuprinde anxietatea, se numeste “sindromul cuibului parasit”). Este necesar ca parintii sa isi gaseasca alte scopuri in viata si sa-l lase pe tinar sa se descurce singur, sa-l lase sa aleaga, sa-i respecte deciziile de viata, chiar daca nu este de acord cu ele, sa nu-l controleze. Este necesar ca mama si tata sa redevina femeie si barbat si sa se ingrijeasca de nevoile proprii, nu de copil.
Concluzionind, cind ne dezvoltam personal pe noi insine, avem capacitatea de a schimba ceva in relatia cu partenerul, copilul. Schimbindu-ne pe noi, ii schimbam si pe altii.
Sensart