Si Dumnezeu poarta negru uneori
Cartea Si Dumnezeu poarta negru uneori - Incursiuni in partea ascunsa din noi"
de Cristiana Alexandra Levitchi, psiholog clinician si psihoterapeut, este
aparuta la Editura Ascendent, 2006 (www.edituraascendent.ro).
Cartea infatiseaza intr-un stil artistic cazuri de psihoterapie - folosind tehnici
din psihoterapia experientiala a unificarii, adleriana, nlp. Cartea nu are nici o
legatura cu religia, titlul fiind o metafora care semnifica partea noastra de Umbra.
Fragmente din carte:
Psihoterapia, consilierea psihologica, dezvoltarea personala se adreseaza tuturor persoanelor care doresc sa se dezvolte din punct de vedere psihologic, persoanelor care trec prin situatii de viata carora nu le mai fac fata la un moment dat. Psihoterapia face parte din terapiile alternative, care duce la o mai buna integrare de Sine si in societate, la echilibrare personala. Aproape orice persoana a trecut prin viata prin momente dificile, sau la un moment dat a simtit ca stilul personal de a fi in lume n-o mai ajuta intr-o situatie data.
Psihoterapiile umaniste (terapia experientiala a Unificarii, gestaltterapia, artterapia, terapia centrata pe client - sau terapia rogersiana, terapia adleriana, analiza tranzactionala si multe altele) privesc persoana intr-un mod autentic, natural, denumind-o "client" in loc de traditionalul - "pacient". Astfel persoana este privita ca un egal de dialog, nu ca o fiinta bolnava si neajutorata care vine la terapeut s-o vindece si sa-i rezolve problemele.
In sedintele de psihoterapie persoana este ajutata sa se dezvolte personal, sa-si gaseasca solutii mult mai bune de viata, in general, sa-si restructureze si sa-si optimizeze propria configuratie a personalitatii astfel incat sa-si poata rezolva problemele intr-un mod matur, realist. Exista insa multe expectatii irealiste cum ca un psihoterapeut ar da sfaturi sau solutii la problema persoanei. Nu, psihoterapeutul nu da sfaturi si nu rezolva problemele clientului. Folosesc cuvantul client si nu pacient, deoarece psihoterapiile umaniste nu trateaza persoana ca avand o boala, ci ca trecand printr-un impas existential. Psihoterapeutul pune intrebari astfel incat persoana in cauza sa-si ofere raspunsurile si solutiile necesare. Nimeni in afara de persoana in cauza nu stie mai bine ce este mai de dorit pentru ea. Psihoterapeutul stimuleaza persoana in asa fel incat ea sa isi gaseasca resursele interne. Raspunsurile nu sunt la mine ca psihoterapeut, ci la client. Daca eu stiu sa pun intrebarile potrivite, clientul invata si el sa isi repete intrebarile, sa isi ofere raspunsurile, sa se cunoasca, sa constientizeze de ce face anumite lucruri si din ce cauza nu le face pe altele.
Clientul invata sa se accepte asa cum este, sa se inteleaga la nivel mental, afectiv. Invata sa-si recunoasca sentimentele si trairile din prezent, invata sa descopere legatura trairilor din prezent cu trairile din trecut, cu problemele nerezolvate din trecut. Invata sa restructureze trecutul, sa accepte trecutul, sa traiasca in prezent si sa reconsidere viitorul. Invata ca simptomul lui exprima ceva, ca este important in existenta sa. Simptomul clientului este cel care il aduce la psihoterapie, care-l atentioneaza si il trezeste pe client. Simptomul il face sa constientizeze segmentele de viata unde nu este pe deplin satisfacut. Clientul este astfel responsabilizat pentru psihoterapie, prin propriul simptom. Invata sa se observe, sa se autoanalizeze, sa fie rabdator si perseverent cu Sine.
A ne cunoaste pe noi insine - posibil sa para greu dar merita efortul... A ne gandi de ce ni se intampla ceea ce ni se intampla in viata si unde am gresit, unde putem schimba - ceva la noi - pe termen lung ne ajuta, chiar daca nu ne putem schimba intr-o saptamana. Pentru a ne schimba pe noi insine - e necesar in primul rand sa constientizam ca e necesar sa schimbam ceva, apoi sa ne gandim ce dorim sa schimbam apoi sa incepem sa invatam sa ne schimbam.
In drumul meu ca terapeut am intalnit destule cazuri a caror istorie de viata se asemana cu a mea. Am invatat ca nu ajuta la nimic sa vrei sa se insanatoseasca un om, daca el nu are nici un interes sa o faca.
Uneori ma surprindeam gandind ca merge prea greu terapia sau il consideram prea incet pe clientul meu. De fapt eu eram cea care ma grabeam. Am invatat sa am rabdare cu mine si mai apoi cu altii.
Ne place sa credem ca suntem fiinte rationale, dar nu realizam un adevar foarte profund: ca afectele ne guverneaza multe din decizii. Faptul ca uneori ne impotmolim in viata nu tine de faptul ca nu am fi maturi intelectual, sau destul de culti, ci ca suntem destul de infantili la nivelul afectiv. Omenirea mai are de invatat si de lucrat pe acest plan.
Clientii prezentati au fost denumiti cu atribut semnificativ care exprima caracteristica fiecaruia cea mai de pret, din punctul meu de vedere. Fiecare are ceva unic. Nici un client n-a fost intamplator deoarece mi-a revelat si parti din mine ascunse, unele istorii de viata pe care daca nu le traiam nu puteam sa le inteleg cum le-am inteles pe parcursul terapiei. Nu intamplator am "primit" clientii pe care i-am avut. Nu ne este dat sa intalnim decat persoane de la care sa invatam, chiar si daca ne supara prima oara cand ne intalnim.
In cazurile pe care le-am avut, multe sunt situatiile in care paternuri de comportament treceau de la o generatie la alta, protagonistii care interpretau paternul ereditar, nefiind de cele mai multe ori constienti de scenariu interpretat. Se transmit de obicei stari afective, moduri de exprimare, comportamente, moduri de reactie, conceptii despre lume, despre viata si moarte, mentalitati, credinte mai mult sau mai putin realiste.
Si cum viata nu exista fara moarte, nici Divinul nu poate exista fara Partea lui de Umbra. Asa cum nici noi nu putem functiona eficient si integrat fara partile pe care nu le acceptam.
Criticism si relaxare
......................................
A simtit nevoia sa vorbeasca de dorinta ei de a demonstra ca poate sa faca un anumit lucru, de a fi ambitioasa, energica, dar pe de alta parte a recunoscut in ea o parte care dorea sa stea cuminte, sa leneveasca. Declara ca pe de o parte ar dori sa fie activa si pe de alta pasiva. "Partea rationala – mobilizatoare” - identificata cu mama – care "frustreaza, legionara, razboinica, analizeaza situatia, critica dar si struneste, mobilizeaza, reactionara, activa, energica, dinamica, ambitioasa, hotarare, tonus” si Partea luminoasa – numita si comoda – care pierde timpul, care ii da liniste, optimism, multumire, care e domoala, temperata, o face mai putin stresata”.
Partea Rationala – Mobilizatoare: Tu tot timpul stai si nu faci nimic. Nu ai realizat mai nimic pana acum sau nu mare lucru. Vezi ca altii la varsta ta fac destule si tu?
Partea Luminoasa: Da asa este, ce sa spun, dar… nici asa ca tine sa frustrezi pe toata lumea, esti mereu nemultumita... nici asa ca mine… Ce sa-ti zic?
Partea Rationala - mobilizatoare: Da? tu esti tot timpul multumita de tine, comoda, da nu faci nimic, te complaci asa in situatie. Nu intreprinzi nimic. Te culci pe o ureche. O sa te trezesti mai tarziu ca altii au realizat mai mult si tu?
Partea Luminoasa: Poate ca ai dreptate, dar nici asa intr-un hei rup continuu. E bine si sa te odihnesti intre actiuni.
Partea Rationala: De cand te stiu eu tot te odihnesti…
Partea Luminoasa: Da. Ma relaxez. E nevoie si de asta ca altfel ajung o nemultumita daca tot ma stresez tot timpul cum faci tu.
Partea Rationala: Daca o sa stai asa sa lancezesti te mananca viermii. Tu nu realizezi ce se petrece in jur. Priveste in jur.
Partea Luminoasa: Ai dreptate ca trebuie sa te agiti ca sa realizezi ceva, dar vad in jur oameni grabiti si stresati. Din cauza ta am ajuns sa am problema asta cu mancatul, de nervi. Daca continui asa o sa ajung mai rau.
Partea Rationala: Da poate ca si de stres te dereglezi, dar si daca nu faci nimic si vegetezi asteptand sa cada para malaiata in gura lui Natafleata...
Partea Luminoasa: Uite, cred ca daca o sa tot continuam asa nu o sa ajungem la nici un rezultat. Cred ca daca tu ai fi mai ingaduitoare, ar merge lucrurile. Adica sa incerci sa nu mai critici asa ci doar sa mobilizezi. Stii, cand critici, nu-mi mai vine sa fac nimic.
Partea Rationala: (ironica) Chiar asa... Daca nu te critic, te culci pe o ureche...
Partea Luminoasa: Asta inseamna ca n-ai incredere...
Partea Rationala: Pai, nu prea am... Cand am avut tu te-ai lenevit si am fost nevoita sa te strunesc pentru ca altfel ai fi controlat prea mult...
Partea Luminoasa: (ironic) Cine vorbea... Tu controlezi tot. Nu te vezi? Incearca sa ma lasi si pe mine, sa ai incredere, sa mobilizezi doar cand trebuie, nu sa critici distructiv, ca altfel inhibi.
Partea Rationala: E greu sa fac asta... Daca nu va fi bine...?
Partea Luminoasa: Uite vezi, iar te indoiesti... sau te temi? Dupa ce ca esti critica mai esti si pesimista...
Partea Rationala: ... Sa incercam, dar sa nu sari calul cu relaxarea...
I-am sugerat sa foloseasca plastilina pentru a exprima relatia intre cele doua parti. In urmatoarea sedinta a modelat o sfera de culoare alb-albastra (cele doua culori care reprezentau cele doua parti) fiind amestecate. Sfera semnifica integrarea polaritatilor. Am intrebat-o cum se simte acum cand cele doua parti s-au impacat. Mi-a spus ca se simte mai intreaga, mai linistita.
Sensart